Archive for 'Ziarul'
Vreme rea
Posted on July 23, 2008, under Ziarul.
După cum vedeţi, în ultimele zile vremea s-a înrăutăţit consideabil. În doar două zile, temperatura a scăzut de la 40 de grade Celsius la 20 de grade Celsius motivul fiind căderea unor ploi torenţiale. Mă îngrijorează faptul că în această perioadă voi pleca şi eu la mare şi nu vreau să-mi petrec zilele de vacanţă stând numai în casă. Însă am observat că oraşul Constanţa nu se află în categoria oraşelor cu cod roşu sau portocaliu. Ar fii păcat să fie precipitaţii când voi fii pe val litoral.
Petrecere orbitoare
Mda, nu prea am mai stat să mă gândesc la un titlu mai bun. Ieri noaptea nu prea am avut somn şi m-am uitat la TV, mai precis la ştiri, nu ştiu din ce motiv. Vreau să vă vorbesc despre o petrecere ce i-a lăsat pe unii petrecăreţi fără simţul vederii. Organizatorii au îndreptat proiectoarele pentru nori spre ochii tinerilor nevinovaţi. Aproape instantaneu, mulţi dintre ei şi-au pierdut 80% din vedere iar unii au rămas chiar orbi, ne mai putând să vadă nici măcar lumina zilei. Păcat, aveau o viaţă întreagă înainte de descoperit.
Remediu căldură
Posted on June 30, 2008, under Viata de zi cu zi, Ziarul.
Chiar acum, la mine în cameră, locul de unde vă scriu, sunt 28 grade celsius. Pur şi simplu canicula mă topeşte. Simt cum intră pe geamul pe care îl uitai deschis de dimineaţă, soarele de 40 de grade şi vine la mine şi mă strânge de gât hipnotizandu-mă spunând topeeeeşte-te, topeeeeeeeeeeşte-te, topeeeeeeeeeeeeeeeeeşte-te, simt că nu mai am aer. Singurul remediu pe care îl găsesc la această căldură enormă este să închid toate geamurile, să dau drumul la AC şi să beau o apă / suc rece. Şi chiar aşa voi face !
Hiper caniculă
Înainte de a mânca mă dusăi până la magazin să cumpăr nişte suc, bere şi pâine. Mi-am făcut obicei să verific temperatura de afară mereu deoarece am un termometru în curte de se vede din holul din casă. Deci, înainte de a pleca la magazin verificai temperatura: 45 grade Celsius. Fusăi uimit deoarece este o diferenţă mult prea mare între temperatura care este noapte şi temperatura care este ziua. Noaptea sunt aproximativ 20 grade Celsiu iar ziua fiind chiar mai mult decât dublu. Exact aşa este şi în deşert. Încă un indiciu că ne afectează încălzirea globală.
Vin Andra şi Mandinga
Mă uitam la lista Andrei cu concertele pe care le va avea şi am văzut că pe 24 (adică mâine) vine şi în Craiova. Va cânta alături de Mandinga. Eu probabil nu voi fii acolo din cauză că vine săptămâna lucrărilor de control :D . Mai jos aveţi un videoclip dintr-un concert al Andrei. (more…)
Everything for rap

Am vazut pe cvb un post care mi-a atras atentia. E vorba despre un pusti pe nume Kyle Spratt care i-a furat telefonul lui Kim doar ca sa-l sune pe Eminem si sa-l puna sa-si dea cu parerea despre un demo de-al lui. Prin aceasta inamplare baiatul a facut o melodie despre Eminem si Kim. Oricum, Eminem a chemat politia si Kyle a luat un an inchisoare :) . Aveti melodia mai jos:
Kyle Spratt - Slim Sellout
[copyright]
Un WC european
Poate m-oi lua eu de prea multe detalii, dar ce vedeti mai jos (click pe “read the rest of this entry” pentru a vedea niste imagini) este prea detot. Si asa arata un WC din Carol, dupa renovare. Intrii si tu in WC sa faci ce ai nevoie, si trebuie sa iti tii respiratia daca vrei sa nu vomiti .. ca sa fiu mai direct asa .. Si ce sa vezi? cand sa iesi .. nu e cleanta ! .. au furat clentele? sau ce naibii .. Ori iesi pe sus, ori bagi mana pe sub usa si tragi de ea .. e prea detot .. mai bine ma duc in curte si ma pis pe scoala
.. La revedere ;)
La lumina lunii
Posted on February 15, 2008, under Videoclipuri, Ziarul.
Astazi, lipsa de curent si lumina. Stateam toti ca bastinasii la lumina lunii; vedeti videoclipul urmator:
Or .. Not !
Se pare ca m-am inselat in acest in care spuneam ca exista semne ca vine primavara. Poate existau, dar acum sunt semne ca vine iarna. Chiar acum cand ma uit pe geam ninge. Numai este aceeasi ninsoare ca inainte, dar totusi ninge .. Bullshit ! Chiar incepusem sa ma buguri ca “iauite ma, vine primavara”. De unde ? .. in loc sa fie soare si cen senin, ninge. Totusi, sper ca la paste sa avem si noi pomi verzi, soare, caldura etc. O dimineata cat mai buna !
Dependent de CS si WoW?
Posted on February 6, 2008, under Reclama, Viata de zi cu zi, Ziarul.
Dacă chiar eşti dependent de aceste jocuri, şi nu ştii cum să te mai împarţi? Eu zic că metoda de rezolvare a acestui joc, este să joci pe un server de cs, cu WAR3 sau UWC3. Aceste jocuri sunt o combinaţie între cs 1.6 şi WoW (world of warcraf). Eu unul pot zice că sunt dependent de această versiune a jocului counter-strike. Dacă nu găsiţi nici un server de aceste versiuni, vă sugerez să intraţi pe cs.freakz.ro. Totul este corect acolo, multă lume, şi tot ce mai e nevoie. Mă găsiţi acolo cu numele anetoiu. Acum intru şi eu la joc! Bafta :)



